Urmaşi de voievozi şi de sfinţi

Urmare a parteneriatului educaţional încheiat de Parohia Ghilăneşti cu Şcoala Gimnazială Cristeşti ( director prof. Elena Cîrdei), duminică, 17 aprilie 2016, copiii din grupa de cateheză „Muguri de credinţă” au avut o zi plină. 

După slujba Sfintei Liturghii, cu mic, cu mare, am pornit într-un pelerinaj la mănăstirile şi bisericile din localităţile învecinate parohiei noastre.

Primul popas l-am făcut la Biserica „Sf. Prooroc Ilie” Cristeşti, biserică în care au fost botezaţi şi cununaţi majoritatea părinţilor micilor pelerini. Pr. Daniel Constantin Ţăranu ne-a povestit ce a aflat studiind arhiva parohiei referitor la construcţia bisericii, care a început în anul 1900 şi s-a finalizat în anul 1919. În prezent, biserica se află în stadiul de repictare, o lucrare de durată care reprezintă o adevărată provocare atât pentru enoriaşi cât şi pentru preotul paroh deopotrivă.

Al doilea lăcaş de cult vizitat de noi a fost biserica din satul Schit Orăşeni. Aici am fost primiţi de pr. Ioan Ungureanu şi doamna preoteasă Violeta – cadru didactic cu mare dragoste de copii şi de tot ce este frumos. Părintele Ioan ne-a captat imediat atenţia cu detalii inedite despre bisericuţa din lemn cu hramul „Schimbarea la Faţă” – construită în anul 1760, în timpul domniei lui Grigore Ghica Voievod, de către boierul Iordache Esecescu şi  mama sa pe nume Safta. 

Biserica se află pe locul unei biserici mai vechi, ridicată în anul 1614, odată cu venirea aici a unor pustnici ruşi. Pe la anul 1710, aici a sihăstrit Sfântul Cuvios Sila de la Sihăstria Putnei, care avea atunci vârsta de 12 ani, fiind sub ascultarea stareţului său, ieroschimonahul Ghedeon. 

Dintr-o vatră pustnicească biserica a devenit schit de călugări, iar, către anul 1800, aici s-au nevoit maici până în perioada 1870, când, odată cu secularizarea lui Cuza, maicile au fost mutate la noua mănăstire de la Agafton. Din acea perioadă şi până în anul 2000, schitul a devenit parohie, fiind populat de credincioşi care voiau să fie cât mai aproape de lăcaşul de cult. 

În perioada anilor 2001-2014, biserica a fost restaurată din temelie, luând naștere un adevărat complex parohial, unde un loc important îl constituie muzeul „Chilia pustnicilor”. Aici părintele Ioan ne-a explicat semnificaţia tuturor exponatelor care au o valoare spirituală de nepreţuit. 

Copiii au păşit cu emoţie pe iarba din spatele bisericii unde se află rămăşiţele pământeşti ale călugăriţelor care formau odinioară obştea monahală.

Părintele Ioan i-a provocat apoi pe copii la o întrecere: cine ajunge primul la troiţa monument aflată pe coama dealului ce străjuieşte bisericuţa din lemn.

Sunteţi urmaşi de voievozi şi de sfinţi! , le-a spus părintele Ioan micilor pelerinilor în loc de rămas bun.

Următorul popas l-am făcut la Mănăstirea Vorona, vatră monahală care datează din secolul al XVI-lea, un adevărat centru cultural, adăpostind mii de cărţi vechi şi hrisoave de o valoare inestimabilă.

Pelerinajul a continuat la Mănăstirea Sihăstria Voronei unde se află moaştele Sf. Cuv. Onufrie. O experienţă aparte am avut-o străbătând poteca îngustă din pădure care duce către peştera unde s-a nevoit Sf. Cuv. Onufrie – contemporan, ucenic şi mai apoi sfătuitor al Sf. Paisie de la Neamţ.

Schitul Oneaga, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, se găseşte pe un loc ce se numea în vechime Dealul Mănăstirii, datorită probabil unei vechi mănăstiri aflată în zonă.

La câţiva kilometri de parohia noastră, în comuna învecinată Coşula, se află Mănăstirea „Sf. Nicolae”. Ctitorită în timpul domniei lui Petru Rareș de marele vistier Mateias Cosovlei (1535) şi recent restaurată, Mănăstirea Coşula se constituie într-un important punct turistic al judeţului nostru. 

Părintele stareţ Calinic Chirvase ne-a spus povestea mănăstirii greu încercată de-a lungul vremii, împărtăşindu-ne totodată sentimentul de mulţumire pe care l-a avut la recepţia lucrărilor de restaurare a complexului monahal.

Vecernia ne-a prins la Mănăstirea Zosin, ale cărei turle le vedem foarte bine din parohia noastră, iar clopotele ne anunţă indiferent de vreme că e timpul rugăciunii. 

Ultimul popas l-am făcut la Schitul Lebăda, aşezare monahală aflată la marginea municipiului Botoşani. Măicuţele ne-au primit cu dragoste şi bucurie, ne-au oferit iconiţe,  ne-au servit cu suc şi colăcei şi ne-au urat sănătate împlinind doar cele plăcute lui Dumnezeu.

La întoarcere am concluzionat: locuim într-o zonă unde rugăciunea şi credinţa se confundă cu viaţa însăşi, iar mai presus de toate avem datoria de a duce mai departe moştenirea înaintaşilor noştri. (foto Teodora Raţă)