Donații pentru grădinița din parohia noastră

Viața parohiei Februarie 25, 2021

Înainte de Crăciun am fost rugat de o familie de români care locuiește în Londra să primesc, din partea lor, o donație în jocuri educative și jucării care să ajungă la grădinița din parohia noastră.

Este o tradiție a familiei ca, în prag de sărbători să ofere copiilor daruri. Am acceptat cu bucurie donația lor. Peste câteva zile, m-au contactat, iar spunându-mi că s-a schimbat planul. Mă gândeam că au renunțat, mai ales pentru că transportul unui colet din Marea Britanie și până în România este destul de scump. De fapt, voiau să mă anunțe că demersului lor s-au alăturat încă două familii care au oferit rechizite, jucării, jocuri educative, hăinuțe și au contribuit deopotrivă la contravaloarea transportului.

Așa că, nu după mult timp am primit pe adresa parohiei darurile promise: zece colete voluminoase.

Zilele trecute, după ce s-au deschis școlile și grădinițele, am predat darurile beneficiarilor.

Rechizitele, jocurile educative și jucăriile care au fost donate de către familiile Millar, Ovion și Dariescu din Londra, au fost primite de doamna educatoare Floarea Horodinschi și de doamna învățătoare Minodora Cojocariu. Dumnealor ne-au asigurat că toate sunt bine venite pentru îmbinarea jocului cu învățarea.

Jucăriile educative sunt instrumente extrem de utile în procesul de învățare. Implicarea copiilor în joc face învățarea ușoară și distractivă. În plus, jucăriile sunt un mijloc foarte bun pentru dezvoltarea laturii sociale a preșcolarilor.

Adresăm mulțumiri donatorilor și ne rugăm lui Dumnezeu să le răsplătească și să le înmulțească bunătatea.

 

Before Christmas, I was asked by a romanian family living in London to receive, from them, a donation in educational games and toys to reach the kindergarten in our parish.

It is a family tradition to offer gifts to children on the eve of the holidays. I gladly accepted their donation. A few days later, they contacted me and told me that the plan had changed. I thought they gave up, especially because transporting a package from Great Britain to Romania is quite expensive. In fact, they wanted to let me know that two more families joined their approach, offering supplies, toys, educational games, clothes and contributing to the value of transportation alike.

So, not long after, I received the promised gifts from the parish: ten large packages.

Last days, after the schools and kindergartens opened, I handed over the gifts to the beneficiaries.

The supplies, educational games and toys that were donated by the Millar, Ovion and Dariescu families from London, were received by the educator Mrs. Floarea Horodinschi and by the teacher Minodora Cojocariu. They assured us that they all are welcome to combine the game with learning.

Educational toys are extremely useful tools in the learning process. Involving children in the game makes learning easy and fun. In addition, toys are a great way to develop the social side of preschoolers.

We thank the donors and pray to God to reward them and multiply their goodness.

Pr. Serghei Rață

Citește alte articole despre: Parohia Ghilanesti, Scoala Cristesti