Ajutoarele lui Moș Crăciun

Viața parohiei Ianuarie 1, 2021

Statistica nu este neapărat necesară pentru a constata că suntem mai generoși în preajma Crăciunului decât în orice perioadă a anului.

Însuși Iisus Hristos, prin modul în care S-a născut, în peștera care slujea ca grajd de dobitoace, ne face să fim mai darnici și mai atenți la nevoile aproapelui.

Și în acest an, copiii, participanți la Sfânta Liturghie în prima zi de Crăciun, s-au bucurat la primirea darurilor – dulciuri și fructe. Ajutoare ale lui Moș Crăciun au fost, ca în fiecare an, familia Elena și Vladimir Bidașcă și doamna Aneta Albotă.

Tot o tradiție este ca, ajutoare ale lui Moș Crăciun din țara de dincolo de Canalul Mânecii – Marea Britanie să ne trimită daruri pentru cei mai mici dintre copiii parohiei noastre.

De la familiile Millar, Ovion și Dariescu din Londra am primit daruri constând în rechizite și jocuri educative pentru copiii de la grădinița din parohia noastră. De îndată ce va fi posibilă reluarea programului preșcolar on-site, vom preda materialele didactice doamnei educatoare de la grădiniță.

Suntem recunoscători ajutoarelor Moșului pe care nu le-a oprit nici pandemia și nici brexitul de a dărui bucurie copiilor.

pr. Serghei Rață

Citește alte articole despre: Ghilanesti