An de an, luminatul praznic al Naşterii Domnului este prilej de mare bucurie duhovnicească exprimată prin frumoasele colinde, urările de sănătate, prosperitate şi întărire în credinţă adresate cunoscuţilor precum şi prin oferirea de daruri celor dragi şi celor aflaţi în necaz.
În prima zi de Crăciun, la finalul Sfintei Liturghii am primit colindătorii, cei mai mici dintre credincioşii parohiei noastre care ne-au vestit cu bucurie Naşterea Domnului.
Colinda le-a fost răsplătită cu jucării care au fost puse sub brad prin grija familiei Dariescu Mario-Gabriel şi Mihaela.
Doamna Aneta Albotă, membră a Comitetului parohial, a oferit colindătorilor dulciuri.
Dorim tuturor membrilor parohiei noastre un an nou cu sănătate, pace şi multe împliniri duhovniceşti, încununate de bucuria de ne mărturisi credinţa.